Povestea Sophiei

Dorim să vă atragem atenţia asupra situaţiei tragice a unei fetiţe de 7 ani pe nume Sophie G. Ruxanda G., mama fetiţei, româncă stabilită în Austria, a fost ucisă cu bestialitate, în noiembrie 2012, de către soţul ei, Christoph G. (în prezent arestat și investigat pentru această crimă), în momentul în care l-a anunţat că dorește să divorţeze, confruntându-l, din nou, cu bănuielile sale despre abuzul sexual îndelungat la care Christoph ar fi supus-o pe Sophie încă de la vârsta de doi ani si jumătate. Acum Sophie se află în custodia temporară a bunicilor paterni, iar bunica maternă, care luptă şi ea pentru custodie, are indicii foarte puternice că abuzul sexual este continuat de către bunicul patern al fetiţei.

Pe scurt, mama și bunica fetiței din partea mamei au remarcat comportamente extrem de ciudate la Sophie -lingea oameni, se așeza în poziții vădit sexuale – precum și comentarii la fel de ciudate.

La doi ani și jumătate apar primele semne de abuz – Sophie povestește că tatal este rău și că îi este frică de el. Când a fost întrebată de ce este rău tatăl ei şi cu ce o supără, micuţa i-a spus bunicii, de faţă fiind şi o bună prietenă a acesteia: „Cu băţul papii!”, indicând şi zonele unde fusese molestată sexual de tatăl ei.

De-a lungul anilor semnele de abuz s-au accentuat, iar mama fetiței, deși inițial șocată și bulversată, își confruntă soțul în repetate rânduri, acesta însă negând cu fermitate că ar fi autorul unor asemenea atrocități.

După numeroase ședințe de terapie de familie, în cadrul cărora au fost discutate inclusiv aceste bănuieli și în care copilul a dat semne clare că lucrurile nu sunt tocmai în regulă, Ruxanda, speriată, a dorit să divorțeze, primind în schimb amenințări din partea soțului, cetățean austriac, provenind dintr-o familie cu reputație, el însuși deținând poziții manageriale de top, ultima chiar în România, în calitate de director financiar al fabricii de pâine Titan SA din București.

Ruxanda G. a ținut un jurnal amănunțit despre întâmplările suspecte relatate de Sophie cu privire la tatăl ei, și despre observațiile pe care ea însăși, mama, a început să le facă în acest sens. Când, într-un final, i-a comunicat soțului decizia sa fermă de a intenta divorț, acesta a ucis-o cu o cruzime ieșită din comun, foarte posibil chiar sub ochii Sophiei, ce se afla, împreună cu cei doi,  în respectivul apartament, locuința lui Christoph Guger din Viena, cuplul domiciliind deja separat la acea dată.

Tatăl a fost arestat, iar fetița încredințată bunicilor paterni, deși bunica maternă, Minerva R., care a fost întotdeauna o prezență stabilă și de încredere în viața fetiței, a încercat și ea să obțină custodia Sophiei.

Din nefericire însă, mărturiile de coșmar ale Sophiei au continuat, iar conform acestora, notate și sesizate de către doamna Minerva R., se poate deduce că și bunicul patern ar fi supus-o pe fetiță, la rândul lui, unor incredibile abuzuri. „Fetița mi-a spus că a pus-o să deschidă gura, iar el a făcut pipi. Apoi i-a băgat un deget în anus. Fetița era speriată, plângea”, spune bunica maternă. „Când am auzit aceste lucruri, m-am înspăimântat. Nu știam cum să reacționez. Până la urmă, am dus-o la Protecția Copilului. Imediat a fost supusă unei examinări și apoi a fost audiată. Nu știu ce a spus fetița în audiere, cert este că autoritățile (austriece) au decis imediat să o scoată de sub tutela temporară care fusese acordată bunicilorpaterni, dar ulterior au încredințat-o din nou acestora”.

Ruxanda G. a fost nevoită să renunțe în timp la cetățenia română, deoarece statul austriac nu permite dubla cetățenie, dar mama ei, Minerva R., încă este cetățean român, ceea ce ar trebui sa atragă inclusiv sprijinul autorităților române îndrituite, până la această oră neimplicate oficial în rezolvarea situației (deși i-au oferit doamnei R. asistență legală în demersurile sale). Cu toate acestea, având în vedere tergiversările și acțiunile cel puțin paradoxale ale statului austriac, prin instituțiile abilitate să facă lumină și dreptate acestui copil, avem nevoie de o acțiune fermă, în sensul demarării cât mai rapide a unor investigații aprofundate, de către părți complet independente și cu deplină profesionalitate și compentență.

Este de asemenea posibil ca anchetele conexe cazului să se afle sub influența unor tentative de mușamalizare din partea familiei tatălui acuzat, ținând cont de faptul că bunicul patern este un cetățean important al localității Steyr, unde domiciliază, dar și colaborator al Tribunalului unde se judecă în prezent procesul de custodie al fetiței, instituție care, cum am menționat, a intervenit de fiecare dată și a repus-o pe Sophie sub tutela temporară a bunicilor din partea tatălui. Christoph G. are toate șansele să fie eliberat în numai trei ani și să redobândească custodia completă asupra fetiței sale, în pofida acuzațiilor pentru care se află în arest și sub anchetă, în pofida faptului că este, mai mult decât probabil, suspectat drept autorul unor acțiuni de abuz și incest extrem de grave.

Prietenii Ruxandei, familia ei, foștii colegi, doresc să vă solicite ca prin intermediul dumneavoastră cazul acesta să ajungă în atenția opiniei publice internaționale, pentru ca Sophie să poată fi salvată, să primească terapia atât de necesară și să trăiască în pace și siguranță măcar de acum înainte.

Cum a început totul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s